Dragostea din nou la uşa ta bate
Deschide-i să intre la tine în casă
Tu nu ştii încă cine-i ea şi ea ce poate
Tu nu ştii încă cât e de frumoasă.
Dragostea nu poate fi stinsă de ape
Şi râurile n-ar putea s-o înece
Ea e foarte mare dar in orce inimă încape
Ştie să înalţe şi ştie să aplece.
Dragostea e tare, e tare ca moartea
E o flacără a Domnului de sus
Ce luminează şi ziua şi noaptea
Şi-n faţa ei rămâi uimit, străpuns
Fără dragoste viaţa nu-i viaţă
Fără dragoste totul e un pustiu
Ea vine cu rouă în fiecare dimineaţă
Şi cine o primeşte rămâne veşnic viu.
Dragostea ne aduce lumină şi culoare
Ea te ajută când treci prin orişice greu
Ea suferă şi acoperă totul şi e răbdătoare
Dragostea adevărată este Dumnezeu..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu