duminică, 21 decembrie 2014

Viaţa veşnică

Să cauţi viaţa veşnică îţi trebuie credinţă
Credinţă aleasă în al tău Sfânt Creator
Şi apoi îţi trebuie iertare şi pocăinţă
Ca să ajungi să fii prin har nemuritor.

Învăţătorule, , ca să am viaţa veşnică,ce bine să fac
Aşa la intrebat cineva pe Domnul Isus
Şi ia explicat ce spune scriptura şi dat un răspuns
Şi omul a plecat de la El abătut şi întristat.

Căci Domnu-i ceruse prin cuvânt să-l urmeze
 Şi să dea la săraci a lui bogăţii însemnate
Dar omul n-a vrut averile pământeşti să le cedeze
Şi a plecat cu simţâmintele de bogăţii legate

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea
Că a dat pe singurul Său Fiu , pentru săraci şi bogaţi
Ca nimeni să nu zica că cei avuţi sânt abandonaţi
Ca orcine crede  în El să aibă viaţă veşnică.

vineri, 29 august 2014

Culcă-te suflete şi adormi în pace





Culcă-te suflete şi adormi în pace
Căci  Doamnul Dumnezeu nostru
Dă linişte deplină şi-n locuinţele sărace
Şi te păzeşte, ca grijile să nu te atace

Căci Domnul aude strigătul celui sărac
Şi-l scote la loc larg când e-n strâmtorare
Fără nici un temei ne ascultă rugăciunea
Este viaţa ridicată prin har în binecuvântare

Răbdând ai dobândit acum neprihănirea
Care se capătă prin ascultare şi credinţă
Inima sa schimbat, şi-n ea creşte iubirea
Urmează-l pe El cu dragoste si bună voinţă

Cutremuraţi-vă şi nu mai păcătuiţi
Spuneţi lucru acesta în inimile voastre
Când staţi în pat apoi tăceţi apoi dormiţi
Ca să rămâneţi cum am spus fericiţi.

                                                Constantin Sferciuc 29.08.2014




miercuri, 26 februarie 2014

Oştirea Ta e atât de mare





Oştirea Ta e atât de mare
Şi ne păzeşte de duşmani
Şi Ochiul Tău spre fiecare
E îndreptat de atâţia ani.

Oştirea Ta e o forţă şi un scut
Şi voia Ta este o prioritate
În grijă lor e pruncul nou născut
Cât şi bătrânul care e pe moarte.

Acum sântem mereu vegheaţi
Şi dragostea din plin ne întăreşte
Căci sântem binecuvântaţi
Şi Cel ce ne veghează ne iubeşte.

Pacea -işuvoiul ce curge din har
Să n-avem astăzi nici o tulburare
Căci ne-am zidit al rugăciunii altar
Şi mergem pe a Domnului cărare.

miercuri, 29 ianuarie 2014

Iarna bogată

   
 






     Iarna bogată

Casa noastră e acoperită de zăpadă
Căci este iarnă şi fulgii cad uşor,uşor
Tractoarele cu plug îşi fac loc pe stradă
Şi-şi croiesc prin nămeţile înalte coridor.

Ninsorile abundente din cer cad liniştite
Noi facem cărări prin curte şi ne bucurăm
Crenguţele pomilor de nea sânt acoperite
Şi de multa zăpadă noi acuma ne mirăm.

Privim tot în zare şi iată o iarnă bogată
Ce-şi cerne fulgii albi şi mari cu dărnicie
Priveliştea e prietenoasă şi apa îngheţată
Atât în oraşul din vale cât şi în provincie.

De la Dumnezeu noi cerem şi cum primim
El ne dă cu dărnicie din dragostea Sa
Chiar belşugul de zăpadă fără să cârtim

Şi o iarnă graţioasă plină de sublim

luni, 6 ianuarie 2014

Când ne întoarcem iar acasă

http://coltisorderai.blogspot.ro


Când ne întoarcem iaracasă încărcaţi cu cele bune
Din călătoriile noastre mulţumim prin rugăciune
Lui Dumnezeu Tatăl nostru care mi dă din îndestulare
Să ne bucurăm cu toţii de belşug şi bunăstare

Când plecăm in depărtare Dumnezeu ne însoţeşte
Şi ne încântă acum cu harul ce-l primim căci ne iubeşte
El îmi ajută totdeauna să găsesc tot ce cei mai bun
Si prin Duhul Său Cel Sfânt toate lucrurile îmi supun.

El mi-e Tată şi lucrează în taină pentu toţi cei Cel iubesc
Şi ne dă belşug de pace când vin ca să-i mulţumesc
El doreşte ca să-i vadă pe toţi ai Săi credincioşi şi fericiţi
Căci de El întodeauna noi sântem cei preaiubiţi.